RMN - Imagistică medicală
FIȘĂ DE INFORMARE A PACIENTULUI ÎN VEDEREA EFECTUĂRII EXAMENULUI RMN
Rezonanța magnetică nucleară (RMN) este o metodă performantă de imagistică, care utilizează un câmp magnetic puternic, unde radio și un calculator pentru a produce imagini ale corpului.
RMN-ul nu folosește raze X. Imaginile RMN sunt foarte detaliate. Ele pot arăta atât oasele, cât și țesuturile moi din organism.
PREGĂTIREA PENTRU INVESTIGAȚIE
În general examinarea RMN nu necesită o pregătire specială, vă puteți alimenta normal, iar tratamentele curente nu trebuie întrerupte.
Personalul din departamentul de imagistică vă va oferi instrucțiuni despre cum să vă pregătiți pentru procedura dumneavoastră în cazul unor indicații speciale. Pentru a putea face o investigație RMN este indicat să aveți o trimitere de la un medic. Este responsabilitatea dumneavoastră să vă prezentați cu rezultatul la medicul de familie/clinician.
Pentru această investigație veți avea nevoie de rezultatul analizelor de uree şi creatinină dintr-o probă de sânge, nu mai vechi de 30 de zile.
Pentru o bună desfășurare a examinării, este necesar:
- Să prezentați personalului medical toate documentele medicale pe care le dețineți (orice investigație sau consultație privind evoluția bolii).
- Să informați personalul medical care va efectua investigația asupra afecțiunilor pe care le-ați avut sau le aveți în prezent, precum și asupra investigațiilor anterioare, pentru ca examenul să se facă comparativ în evoluție.
INFORMAȚII LEGATE DE SIGURANȚA INVESTIGAȚIEI RMN
- Este important să răspundeți cât mai complet posibil întrebărilor de siguranță ce vă vor fi adresate de către personalul medical. Pacienților nu le este permisă intrarea în camera RMN până când nu au răspuns la o serie de întrebări de siguranță și au fost îndepărtate toate obiectele de metal pe care le poartă (de exemplu bijuterii, ochelari de vedere și telefoane mobile, agrafe, ace, etc).
- Din cauza câmpului magnetic puternic vor exista unii pacienți care nu pot efectua un RMN, cum ar fi pacienții care au implanturi metalice. Acestea includ, dar nu sunt limitate la: stimulatoare cardiace, proteze valvulare cardiace metalice, clipuri vasculare, implante auditive, piercing, clipuri post-colecistectomie, tije metalice ortopedice, dispozitive medicale cu injecție (camere pentru administrare citostatice), sterilet, corpi străini intraoculari, tatuaje, patch-uri la nivel cutanat. Pentru a clarifica orice posibile riscuri ar trebui să discutați cu personalul medical despre orice implanturi interne pe care le aveți și este indicat să aveți la dumneavoastră documentele care atestă compatibilitatea implanturilor metalice cu examinarea RMN.
- Este important să preveniți personalul medical dacă sunteți însărcinată. Examinarea este contraindicată în primul trimestru de sarcină.
- VA EXISTA UN DISCONFORT ÎN TIMPUL INVESTIGAȚIEI, ESTE NEVOIE DE ANESTEZIC?
- RMN-ul este o procedură nedureroasă pentru care nu este necesară anestezia. Unii oameni consideră ca examinarea în interiorul aparatului RMN îi face să se simtă inconfortabil din cauza spațiului limitat al tunelului. Acest lucru este cunoscut sub numele de "claustrofobie". Vă rugăm să comunicați personalului în cazul în care se întâmplă să aveți această senzație. Există moduri diferite prin care personalul vă poate ajuta în aceste situații. Rareori, în aceste cazuri poate fi necesară administrarea unei medicații pentru a vă ajuta să finalizați scanarea. Dacă aveți nevoie de medicație pentru scanare, vă rugăm să verificați procedura cu personalul departamentului.
ÎN TIMPUL PROCEDURII
Nu veți simți nimic în timpul scanării. Undele radio utilizate pentru a fotografia zonele corpului sunt foarte zgomotoase de aceea în timpul investigației veți auzi bătăi sau pocnituri. Personalul RMN nu va fi în cameră cu dumneavoastră în timpul scanării, dar aceștia vor fi în măsură să vă vadă și să vorbească cu dvs în timpul investigației prin intermediul unui microfon. Vi se va da un buton de apelare pentru a-l utiliza dacă veți avea nevoie de ajutor. Scanarea RMN va dura între 15 și 90 de minute. Este extrem de important să rămâneți complet nemișcat(ă) în timpul scanării. Orice mișcare poate estompa sau modifica imaginile obținute.
În funcție de tipul examinării și zona scanata, este posibil să fie necesară administrarea substanței de contrast RMN. Un ac fin (branula) va fi montat într-o venă la nivelul brațului, pentru a injecta substanța de contrast pentru RMN. Pentru mai multe informații despre substanța de contrast și riscurile implicate în utilizarea acesteia, vă rugăm să citiți și "informații despre substanța de contrast".
DUPĂ PROCEDURĂ
În cazul în care a fost montat, acul fin (branula) de la nivelul venei va fi îndepărtat la 30 minute după terminarea investigației. Rezultatul în format digital și/sau filmele radiologice, împreună cu raportul medicului radiolog vor fi ridicate în decurs de 48 de ore de la examinare, în funcție de indicațiile pe care le veți primi de la personal. În anumite situații este posibil ca interpretarea imaginilor să dureze mai mult de 48 de ore, în aceste cazuri veți fi informat de către personalul departamentului.
INFORMAȚII REFERITOARE LA SUBSTANȚA DE CONTRAST RMN
INFORMAȚII GENERALE
În unele cazuri, poate fi necesară administrarea substanței de contrast. Substanța de contrast RMN este un lichid incolor, care se injectează in fluxul sanguin.Este folosită pentru a permite o vizualizare mai clară a organelor dvs. Medicul trebuie să folosească această substanță pentru o mai bună interpretare a imaginilor.
Așa cum a fost amintit mai sus, pentru injectarea substanței de contrast, va fi necesară montarea unui ac fin (branulă) la nivelul unei vene de la nivelul brațului. Atunci când este injectată substanța de contrast RMN, este posibil să simțiți o mică presiune la nivelul venei unde este injectat. Contrastul RMN nu afectează capacitatea de a desfășura activități normale. Ar trebui să puteți continua ziua, ca de obicei.
PRECAUȚII LEGATE DE ADMINISTRAREA SUBSTANȚEI DE CONTRAST RMN
Substanța de contrast poate fi contraindicată la anumite persoane. De aceea, vi se vor adresa o serie de întrebări înainte de a fi administrată și vi se va cere să aveți evaluată creatinina dintr-o probă de sânge cu cel mult 30 de zile anterior efectuării investigației. Răspunsurile dvs vor permite personalului să identifice orice factori de risc pe care îi puteți avea.
Vă rugăm să comunicați personalului medical dacă sunteți însărcinată sau alăptați.
PRECAUȚII REFERITOARE LA FUNCȚIA RENALĂ
RISCURI LEGATE DE ADMINISTRAREA SUBSTANȚEI DE CONTRAST
Riscurile și complicațiile legate de administrarea substantei de contrast RMN pot include, dar nu se limitează la următoarele:
Riscuri și complicații frecvente: nu se cunosc.
Riscuri și complicații ce apar cu frecvență moderată:
- Substanța de contrast injectată se poate scurge accidental în afara vasului de sânge, sub piele și în țesutul din jur. Acest lucru poate necesita tratament, ce va fi aplicat în departamentul de imagistică. În cazuri foarte rare, complicațiile locale pot necesita o intervenție chirurgicală, în ciuda tratamentului aplicat.
- Injecția poate să nu fie posibilă din motive medicale și/sau tehnice.
Riscuri și complicații ce apar rar:
- Reacțiile alergice apar în prima oră, iar cele mai multe se întâmplă în primele 5 minute. Reacțiile variază ca intensitate:
- Ușoare - dureri de cap, greață, amețeli, urticarie, erupții cutanate și mâncărime.
- Moderate - urticarie, dureri de cap, umflarea feței, vărsături, dificultăți de respirație.
- Severe - reacțiile severe sunt foarte rare, și constau în tensiune arterială foarte mică, umflarea gâtului, convulsii și/sau stop cardiac.
- În unele cazuri, pentru a preveni această complicație este posibil ca la momentul vizitei dumneavoastră în departamentul de Imagistică să fiți îndrumat către un consult alergologic, caz în care veți fi reprogramat în cel mai scurt timp posibil.
- Fibroză sistemică nefrogenă (FSN), doar pentru pacienții cu insuficiență renală severă.